Subvenții pentru cei care angajează șomeri cu vârsta de peste 45 de ani / PROIECT liberal

Subvenții pentru cei care angajează șomeri cu vârsta de peste 45 de ani / PROIECT liberal
Publicat: 23/06/2019, 08:42

„Potrivit statisticilor oficiale privind angajările, șomerii de peste 45 de ani au cele mai mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Mai exact, din totalul numărului de șomeri înregistrați în 2018, un procent de 30,25% erau cei cu vârsta între 40-49 de ani, iar în total, românii fără un loc de muncă din categoria de vârstă de peste 40 de ani reprezintă aproape 70% din totalul șomerilor. Corelat cu fenomenul de îmbătrânire a populației, aceste statistici sunt îngrijorătoare și pot avea grave efecte economice și sociale pe termen mediu și lung.

În aceste condiții, pentru a contracara efectele acestei tendințe, avem nevoie de politici economice care să se adreseze persoanelor din categorii de vârstă vulnerabile – dacă e să ne raportăm la piața muncii, de exemplu. Statistici din varii domenii arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii se confruntă, atât în România cât și la nivel european, cu discriminarea în ce privește accesul la piața muncii, sănătatea, servicii publice, pentru a numi doar câteva”, se arată în expunerea de motive.

Pentru a contracara efectele, la nivelul Uniunii Europene au fost lansate diferite inițiative pentru ca statele membre să prevină aspectele negative ale îmbătrânirii populației și accesul pe piața muncii.

Proiectul propune modificarea Legii nr. 76/2002, prin acordarea de subvenții pentru angajatorii care angajează șomeri de peste 45 de ani pe o perioadă de cel puțin doi ani.

„Proiectul propune acordarea de subvenții, la solicitarea autorităților locale, pentru angajatorii care angajează pe o perioadă de cel puțin doi ani șomeri de peste 45 de ani, și investesc în formarea acestor angajați minim 25% din valoarea contractului, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale.”, se mai arată în expunerea de motive.

Companiile cu peste 50 de angajați care angajează, simultan, un șomer cu vârsta de până la 25 de ani și un șomer cu vârsta de 45 de ani, vor primi lunar, pentru o perioadă de 24 de luni, 2.250 de lei pentru fiecare persoană angajată, fiind obligați să păstreze acele persoane la locul de muncă pe o perioadă de cel puțin 24 de luni.

Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaților, cameră decizională fiind Senatul.

Foto: Mediafax Foto / Liviu Chirică

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...